Andreea's Blog

Fiecare lume ascunsă în noi are alte idealuri.

Transversal.

mi-e teama
ca boala se va extinde
prin alte madulare
am ajuns o taratura ingropata-n amintiri
crosetez iluzii
iti pictez chipul pe culoarul meu
tablouri lupestre tipete fum alcool
esti in mine acum
mori in mine
scufunzi lamaia-n whiskey
sau cutitul in propriul meu piept
cufere nesterse de trecut
zambesti
moartea ta ma innebuneste
aud trecut
vad prezent
simt viitor
sunt o anomalie ingrozitoare
conceputa din ramasitele tale

frantura ieftina
nu mai te juca cu mine
sunt deja o progenitrua mizera
moartea ta imi taie respiratia
nu mai bate
nici macar pentru un adio crud
nu mai vrei stai

 

 

Suicid cursiv.

sunt bolnava
am cancer tumori sentimentale
imi seamana trupul
ma zvarcolesc
iti simt unghiile devorandu-mi carnea
sange
ura venin durere agonie
coastele-mi trosnesc amenintate
vreau sa ma reincarnez
in franturi de momente
orologii sparte
bat sub propria-mi epiderma
stiu ca ma asculti

zbate-te
sa-mi ucizi amintirea
imi otravesti pupilele de trecut
rasete
se imprastie in crestaturile sicriului
simti ca-s vie
sub meningele tale
ma renegi
suferinte oarbe ne coasem din
creuzete neverosimile
nu mai sunt un vertij
viata singura
m-a cusut la pieptul tau

Ludism prost fabricat.

Am nadajduit c-am sa pot traversa troiene de vise si iluzii, doar sa te aduc aici. Si te-am simtit, ai atins corzi adanci, ai cantat in mine zeci de sonete infinite si le-ai lasat sa se acordeze la unison, formand o invalmaseala de calomnii sentimentale. Si-am promis, stand in frigul noptii stingherita c-am sa te calc in picioare! Nu stii cat imi doresc sa stiu ca tu consideri c-am facut asta.
Surad doar la gandul c-ai sa ma asteptepti zi de zi, o  sa te urmareasca fiinta mea,o sa stai noptile cu cafeaua rece-n cana si cu mine-n gand. Vreau sa te aud cum tipi dupa fantoma mea si-o strangi tare in brate, si vrei sa ma pastrezi cat mai mult in tine, treci de absurd si neputiinta si traiesti in iluzie. Renunti la tot ce-i real si traiesti dintr-o fantasma stearsa, plangi si m-angani necontenit.
Cred ca-mi este dor..

Comercializează-mi euforia.

Sunt un fragment
Dintr-o viaţă trăită în timp
Prin timp
De timp,
Căutând
Să ne ucidem reciproc.
Am nervi. Multi. Am ameteli. Dese. As putea spune ca-mi este rau, dar nu este suficient. De ce trebuie sa fiu eu nenorocita?! De ce trebuie sa vreau sa-i calc pe ceilalti in picioare? Pentru ca si tu ai fost carpa lor, Andreea. Si tu ai fost manipulata de niste entitati ieftine si acum te dai cu capu de pereti in lipsa compasiunii de pe celalalte parti. Uita de sentimente! Dar aici nu e vorba de ele. Nici de cum. E vorba de mine, de atitudinea mea de javra nejustificata pe care incep sa n-o mai suport.
Nu mai pot sa mananc. Intru intr-un declin groaznic, incep sa ma imbat in frigul noptii, sa vreau sa-mi pierd coerenta, sa merg oriunde fara propria-mi persoana.

Cum dracu’ ai putut ca totul o sa fie lapte si miere alaturi de mine? Mie-mi trebuie un jegos fara resentimente de care sa ma atasez. Am nevoie de un caracter mizer si de o alura deloc infantila.
Termin cu vulgaritate si-o dau dracu’ de treaba.

Epopei călcate-n picioare.

Nu mai merge. Deloc, nimic. Nimic in sensul in care vreau eu ca lucrurile sa mearga.
Trista-s de cand ma stiu si nadajduiesc ca asa voi ramane. Nu e alegerea mea sau a vointei mele, a niciunei parti din trupul sau fiinta mea! M-am conceput intr-un univers paradoxal,mazgalit fara ritm, in care trebuie sa-mi dezvolt carisma, trebuie sa stiu sa pierd pentru doar asta mi-a mai ramas de facut.
Sunt mai mizantroapa ca niciodata. Nu ma intreba daca vorbesc si despre propria-mi persoana; cu ea incep. Pentru ca efectiv totul se naste din mine: toata viata asta paraginita pe care o indur fara pic de reusite, tot acest haos eterogon pe care-l tin intre maxilare si-l diger fara scrupule, tot! Nu mai sunt in stare sa-mi formez un vis. Un vis care sa ajunga macar pe punctul de a se indeplini.
Despre tine?.. Nu stiu daca tastatura-mi e suficienta. Mintea-mi graieste in alte dialecte,chiar daca nu-s in stare s-o ascult, stiu ca vreau sa tin la tine. Vreau sa ma ratacesc intr-o iluzie, sa ma hranesc din ea, sa fiu inconstienta, sa ma imbat inca din zori cu speranta ruginita a unui om indragostit. Dar nu pot .. Caracteru’ asta mizer ma impiedica sa devin telurica, ma opreste din start cand e vorba de sentimente si alte chestii de care sunt satula. Sincer, nu stiu ce vrei de la mine, nici nu-mi doresc sa aflu. M-ar durea. Sau nu mi-ar pasa.
Multi nu-mi inteleg scrisul. E ceva special pentru mine, e mai eficient ca o cafea calda. Ma ajuta sa ma calmez, sa-mi amintesc cine sunt si ce dracu’ vreau, ma readuce la statul de persoana care paseste cu scarba pe umerii lumii. Sunt umila oamenilor care ma fac sa sufar, care-mi trezesc trecator interesul. As vrea sa existe, sincer. As vrea din tot sufletul sa existe omul care ma puna cu botul cu labe, sa ma faca sa tac si sa inghit cu sila adevarul, sa nu mai fiu o javra fara resentimente, sa-mi controleze doar cu o bataie din palme inima si atitudinea. Dar nu mai cred in oameni, pentru ca sufar. Si cred in suferinta mea.

Gol, atât de gol!

Am asteptat.
Mi-am calcat fara pudoare in picioare orgoliul, m-am schimbat. Iar asta nu mai e de mult un lucru bun. Imi doresc doar sa raman coerenta, sa am fluenta in traieri, sa nu-mi pese ca pana acum.
Iarna asta miroase a depresie. Simt cum frigul ma innebuneste, imi macina tacut toata serotina si ma readuce la stadiul meu primar, de fiinta suferinda. Asta sunt, Doamne, un simplu muritor imbibat pana la saturare in agonie prefabricata. N-am nicio speranta la altceva.
Cu timpul realizez ca fericirea nu isi are loc nici macar in dictionar. Numai oamenii prosti pot fi fericiti; raman la aceiasi concluzie. Mereu iti aduci aminte ca mai ai o scapare minora intr-un anumit domeniu, si incerci sa te auto-reglezi, si nu poti. Si te roade. Si uite de ce sunt eu mereu deprimata. Pentru ca vreau sa ma impart in toate directiile, sa acaparez tot universul tau de contact, si nu reusesc! Cat mi-as dori sa fiu mai puternica.. Sa nu ma darame atatea maruntisuri pe care le stiu, si ma doboara efectiv cu moralul la pamant. De aici pornesc dependentele mele. Vreau sa nu mai fiu constienta, si gresesc enorm, si iar imi pare rau. E un carusel fara o miza telurica. E o mizerie. E parte din mine.
Chiar as vrea sa stii ca mi-a batut inima haotic cand am vorbit cu tine. Si-mi tremurau mainile. Si ma fastaceam oribil, si eram atat de prefacuta..
Totusi, nu-mi pasa de tine. Ai fost, esti, o pasiune. Toate pasiunile mele au fost trecatoare. Nu m-am asteptat ca ai sa fii altfel. Daca-o sa tin vreodata la tine,o sa citesc ce-am scris acum, o sa-ti spun si tie, si-o sa spun ca m-am maturizat. Si o sa regret. Nu vreau sa ma maturizez, sa fiu responsabila si sa.. sa fie nevoie sa-mi pese!
O sa-mi fie dor de fostele batai ale inimii. O sa-mi fie dor sa simt ca am o inima. Inchei cu un alt ” adio” rece.

Autoportret.

Ai pierdut, sa recunoastem asta. Ar trebui sa fii obisnuita, insa uite.. esti inca un copil. Inca vrei sa fii un copil, insa nu-ti ajuta la nimic. Esti doar o progenitura ieftina a unui zigot fisurat lateral. Esti cel mai patetic cromozon pe care l-a putut detine o cromatina. Esti.. mai prejos de cuvinte. Asta reprezinti pentru mine.

Înfrângeri coliniare

Azi au inceput cutremurele.
Am simtit cum ma zbuciuma o criza de anorexie si cum camera sa invarte intr-o maniera concentrica, cazand totul peste mine. Am gustat pesimismul in cele mai concentrate cantitati si sunt constienta ca-i doar inceputul. O sa iubesc antidepresivele.
Nu ti-as dori sa privesti lumea prin ochii mei. De-as avea macar o farama din ceea ce visez, multe s-ar schimba. Stii tu, cand incetezi a visa, incepi sa visezi vise. Si e deplorabil sa traiesti din paradoxuri si ideologii oarbe, pe care n-o sa ajungi niciodata sa le suplimezi. N-am cum sa termin cu drama, nu am cum! Sunt calcata in picioare efectiv de inpuritatile voastra, de mina voastra de creion cu care desenati aparetentele.
Sunt patetica. Nici macar coerenta nu am in tot ceea ce zic. Nu inteleg cu ce am gresit sa am un caracter asa de slab si o colectie atat de mare de rateuri. Timpul se scurge, si-am sa raman intr-un stadiu impacient si nesatisfacator.
O ultima dorinta ar fi sa-mi gasesc un ucigas. Unul cu care sa ma pot juca mult timp si care sa se induioseze in final sa ma ucida.. insa nici de atat nu sunt in stare sa capat.
Azi am cedat nervos.

Constrângeri.

Un ucigas. Nu am vrut mai mult.
Parca totul in jurul meu vrea sa ma toace marunt, sa ma puna intr-un borcan, si sa ma arunce in neant. Simt cum sunt luata de la spate si dusa in cele mai intunecate lumi. Condamna-ma la suferinta, caci sunt obisnuita. Se inchid prea multe usi in urma mea si simt ca lacatele n-au fost puse. E un zgomot infernal de tipete sparte de toti peretii agoniei; ati incuiat prea multe dezacorduri intr-un singur trup.
Stagnez in aceasi delir psihic, care ma amageste. Incep sa cred ca irisul meu se va decolora de la atata durere care ma contopeste, mi-am schitat iar alta fiinta, insa nu pot scapa de mine. Incerc sa ma uit cat mai departe, dar ma gasesc orice-as face. Dau peste aceiasi anorexica fara pic de demnitate. N-are rost sa  las iar diminetile vopsite in mahmureala si ochi umflati sa ma controleze.
M-am schimbat mult decand mi-ai spus ca noaptea nu face dragostea mai frumoasa. Nu mai beau cafeaua amara, nu mai cioplesc aceleasi vise din materialul subred al mintii.
Trezeste-ma. Nemuritoarea din mine si-a spus ultimele cuvinte.

Fără haos azi.

Stiu c-o sa-mi placa prea mult de tine.
O sa te gasesc in fiecare dimineata stand pe marginea viselor mele, o sa-ti inchin fiecare apus spart neajutorat de creasta cerului, in cel mai rau caz o sa ajung sa tin la tine. Ma astept la una ca asta, la o lovitura sub centura care sa ma puna la pamant dintr-o clipa in alta, apoi sa ma ridice pana la ceruri cand te vad trecand pe holurile incomparabile ale subcotientului meu. O sa incep sa vorbesc cu prezenta ta spirituala, sa ratacesc noaptea intre universurile mele contorsionate si mica noastra adunatura de iluzii.
Din tine mi-am creat o noua lume. Nu-i complexa, e abia conturata firav, insa imi place acolo. Merg pe drumuri intunecate, indur un frig marsav care-mi sfasie fiecare stimul, insa cand ma agat de gulerul persoanei tale, simt ca toate organele corpului meu se unesc intr-un nou zigot, fara celule, fara nume. Fara sentimente. Doar o atractie superficiala, care naste fara sa vreau alte derivate. Ma ciopleste pe mine din anemone pierdute intr-o singura fiinta.
O anomalie care o sa-mi schimbe toata directia de parcurgere a sortii. O sa imbatranesc si mai mult, n-o sa uit niciodata sa-mi imbat buzele in ruj rosu si-n alcool dulce, o sa ma uit sertar al realitatii in care ma tarasc.
Nu mai cred in soare. Entitatile mele nu mai sunt de mult telurice. Prefer sa-mi injectez utopie pana cad intr-un sevraj injositor, colorand euforia in propriul meu contrast. Am dreputul de a abera ca o betiva cazuta in mrejele trectului, am dreptul sa-mi formez idealuri din vise proptite in narcotice de proasta calitate. Sunt o cauza pentru care nu mai merita sa lupti. Nici eu nu am de gand sa lupt. Insa mi-e sila de efemeritate si relatii stinse mai usor ca un Marlboro. Am gustat prea multe sortimente, le cunosc prea bine.
Si sper c-o sa fie diferit.