vin rosu.

de nemuritoarea

De ce mi-ai dat Doamne suflet?
Mereu plang; lumea-i o boala incurabila, fara de tratament, pe care incerc in zadar sa o anin. Incerc din rasputeri sa schimb piesele caruselului, sa o pot lua si eu din loc.. insa-s de mult ruginite cu toatele. toata fiinta-i in delir.
Simt savoarea dementei si ma zvarcolesc in mrejele sale contrafacute. Fara senzatii tari corpul meu nu mai respira, fara nostalgie, Andreea nu se mai reface dupa atatea furtuni. Cer prea multe de la soarta? Cer doar un vertij, doar un om, doar o confluenta de atingeri si o prapastie de compasiune in care sa-mi scald propriul creuzet.
Propria mea raza de soare care-mi dezmierda simturile s-a transformat intr-un calvar, intr-un supliciu prin existenta, prin nonexistenta in ale mele ganduri, prin tacere..
In final, pe oameni ii doare cel mai tare tacerea. Reusesc sa treaca peste tradare, peste ispite, peste tot acest vartej ametitor de neplaceri si calamitati sentimentale, pentru a ajunge.. nicaieri. Inlauntrul unui intuneric sublim si a unei taceri. Asta ne e sfarsitul.
Si stii ce-mi pare rau? Ca sunt deja acolo..

Anunțuri