Mi-am marit dioptriile.

de nemuritoarea

laAzi, ieri, nu luni.. Niciodata. Am promis de atatea ori, am plecat acasa cu furtuna de regrete dupa mine, cu gandul strivit de milioane de reprosuri, aduse doar mie, ca sunt ceea ce sunt. Ca-mi place sa calatoresc prin oameni, sa le studiez maruntaiele spirituale si sa le arunc dupa la caini. Imi place durerea in cele mai exagerete stari ale sale, caci doar ea-mi este elogiu, ea-mi este poezia scrisa de cel mai intelept poet.
Si-mi zgarii fiinta, cand ma suni si nu-mi spui ce vreau eu, cand nu vii si te chem, cand nu ne mai cauta nimic, ca sa ne gaseasca impreuna..
Parca-s mii de kilometrii goi, intr-un sulflet atat de mic si de chinuit. Constrangeri; eclipse de singuratate imi traverseaza trupul in lung si-n lat, si le tot alung, si totusi le vreau.. Asa cum te vreau pe tine. Nu definitv, nici azi, ci doar te vreau acum; un acum prelungit pe-o alta zi, si tot asa. Nu am cum sa te tin langa mine cat ar trebui. Nu am ce sa-ti ofer, nici atata zahar, sa-ndulcesc zilele amare. In orice mod as calcula ecuatia, realizez ca nu mai stiu formula deltei.
Dar promit ca acum nu.. Nu te mai chem. Nu mai vreau iar pahare goale, si telefoane date-n miez de noapte, si tigari aruncate pe geam.
De cand cu tine, nu mai cred in fericire.

Anunțuri