Andreea's Blog

Fiecare lume ascunsă în noi are alte idealuri.

vin rosu.

De ce mi-ai dat Doamne suflet?
Mereu plang; lumea-i o boala incurabila, fara de tratament, pe care incerc in zadar sa o anin. Incerc din rasputeri sa schimb piesele caruselului, sa o pot lua si eu din loc.. insa-s de mult ruginite cu toatele. toata fiinta-i in delir.
Simt savoarea dementei si ma zvarcolesc in mrejele sale contrafacute. Fara senzatii tari corpul meu nu mai respira, fara nostalgie, Andreea nu se mai reface dupa atatea furtuni. Cer prea multe de la soarta? Cer doar un vertij, doar un om, doar o confluenta de atingeri si o prapastie de compasiune in care sa-mi scald propriul creuzet.
Propria mea raza de soare care-mi dezmierda simturile s-a transformat intr-un calvar, intr-un supliciu prin existenta, prin nonexistenta in ale mele ganduri, prin tacere..
In final, pe oameni ii doare cel mai tare tacerea. Reusesc sa treaca peste tradare, peste ispite, peste tot acest vartej ametitor de neplaceri si calamitati sentimentale, pentru a ajunge.. nicaieri. Inlauntrul unui intuneric sublim si a unei taceri. Asta ne e sfarsitul.
Si stii ce-mi pare rau? Ca sunt deja acolo..

tequila.

Lasa-ma sa plec..
tu, cumultosul meu trecut, da-mi drumul din ale tale stransori; nu mai pot respira aici. E un total paradox intre ceea ce-mi doresc si ceea ce stapanesc si, primodial, ceea ce am nevoie.
Asa-zisa mea fericire, e nemaipomenit de simpla, caci o persoana complicata isi gaseste culcusul satisfacerii in cele mai simple spirite, intre cei mai naivi co-pamanteni. Nu am nevoie  de promulgarea cerului, ci de juramantile oarbe soptite de-un muritor pe marginea unei nopti albe. Am nevoie de oameni.
Cred ca toata viata mea am dus lipsa de compasiune, iar orice picatura zdrentuita ma face sa tremur prin interior, sa-mi aduc aminte ca dincolo de vesmantul decolarat ale caracterului meu mizer, detin o varietate de sentimente naucitoare si pentru ele trebuie sa lupt, sa ma infiltrez printre toti, sa ne demasc puritatea si cu ajutorul lor sa-mi cladesc o mica punte de trecere intre eden si infern.
Nu pot spune ca infernul nu e bun; te linisteste in final. Ajungi sa te obisnuiesti cu faptul ca fiecare pas facut de tine e prost, si fiecare om, trebuie sa pleci. Dar ce ma fac cand vin oameni noi? trebuie iar sa lupt? O sa ia vreodata razboiul asta capat?
Sunt prinsa intre 3 faze, cu care n-as vrea sa-mi debuteze anul:
suna-ma
hai sa ne impacam
imi pare rau.

Whiskey.

E greu.
E greu sa recunosc ca-s fericita fara tine-n viata mea. Tot haosul parca s-a spulberat aievea, am incalcat regulile si cred ca am castigat. Nu ceea ce-mi doream eu; incep sa cred ca ceva mai de valoare.
M-am indragostit ca o copila. Si e minunat. Imi port incet zambetul meu aprope real, ma indop cu o fericire comercializata, dar care imi hraneste putin orgoliul. Ma face sa ma ridic faptul ca cel de langa mine ma cauta din priviri, oriunde, ma proteaja si-mi poarta o aureola plina de caldura. Cred ca traiesc cea mai constroversata idila de pana acum, dar imi place. Imi place lumea fara tine. Imi place sa stiu ca esti departe, si ca n-o sa ma mai porti niciodata la piept.
Mi-ai fost drag. M-am atasat de amintirea ta si am gresit. Am calcat intr-o balta a greselilor timp de un an . Un an care m-a tocat psihic si pe care, cu toate puterea mea, il reneg. Imi incinerez tot trecutul care are vreo tangenta cu amandoi. Nu-mi vine sa cred cata inconstienta am fost, cat de confuza am putut fi, incat am reusit sa ratacesc pe cele mai delirante drumuri.
E a doua oara, cand ma ridic si reusesc sa trec peste dorul unei persoane. Iar acum, iti urez adio, dragul meu ucigas.

Mărunțiș.

 

urasc noaptea
caci nu-mi mai este alinare
imi este mama iad si sinucidere
imi conduce trupul
in cel mai afurisit vertij
in strangul celui mai ucigator trecut-
alaturi de tine.
Tranteste usa si pleaca! Fa ca asta sa fie ultima drama pe care mai trebuie s-o traiesc din cauza ta!
Ai intrat in viata mea si m-ai schimbat. Mi-am schimbat stilul, comportamentul, gramajul, tigarile, anturajul. Nu-mi mai accepta inca o mocirla in care sa-mi ingrop trecutul; inca una creata de dragul tau.
De iubire nu-s in stare sa vorbesc. Niciodata n-am fost. N-am adunat cioburi cu mainile sangerande, insa m-am infipt in multi spini in drum spre a ma descotorisi de tine.
Mi-ai mancat noptile, si tineretea, si tot ce-am avut eu mai bun pe lume. Am ramas o statuieta fara soclu, care priveste cum treci pe langa ea fara s-o fixezi, fara sa stai si s-o admiri.
Esti un dobitoc. Oare am nevoie de inca unul? Nu esti nici pe departe perfect, dar eu te accept, chiar te vreau. Si-mi calc peste
orgoliu de fiecare data, si plang, si regret, si totusi.. Inca sunt aici.

Mi-am marit dioptriile.

laAzi, ieri, nu luni.. Niciodata. Am promis de atatea ori, am plecat acasa cu furtuna de regrete dupa mine, cu gandul strivit de milioane de reprosuri, aduse doar mie, ca sunt ceea ce sunt. Ca-mi place sa calatoresc prin oameni, sa le studiez maruntaiele spirituale si sa le arunc dupa la caini. Imi place durerea in cele mai exagerete stari ale sale, caci doar ea-mi este elogiu, ea-mi este poezia scrisa de cel mai intelept poet.
Si-mi zgarii fiinta, cand ma suni si nu-mi spui ce vreau eu, cand nu vii si te chem, cand nu ne mai cauta nimic, ca sa ne gaseasca impreuna..
Parca-s mii de kilometrii goi, intr-un sulflet atat de mic si de chinuit. Constrangeri; eclipse de singuratate imi traverseaza trupul in lung si-n lat, si le tot alung, si totusi le vreau.. Asa cum te vreau pe tine. Nu definitv, nici azi, ci doar te vreau acum; un acum prelungit pe-o alta zi, si tot asa. Nu am cum sa te tin langa mine cat ar trebui. Nu am ce sa-ti ofer, nici atata zahar, sa-ndulcesc zilele amare. In orice mod as calcula ecuatia, realizez ca nu mai stiu formula deltei.
Dar promit ca acum nu.. Nu te mai chem. Nu mai vreau iar pahare goale, si telefoane date-n miez de noapte, si tigari aruncate pe geam.
De cand cu tine, nu mai cred in fericire.

Disectie.

DSC_1148Nu pot trece peste.
Am ajuns la stadiul in care ma intreb, de ce a trebuit sa fii acolo. Cum a putut cerul sa se razbata in aceasta masura asupra-mi si sa mi te aduca o saptamana alaturi. O saptamana pe care o inramez, si o tin pitita in craniu, in mine, in tot ceea ce am crezut vreodata ca sunt..
Realitate ma doboara. Sunt o lichea nenorocita care plange dupa Fat-Frumos de peste mari si tari. M-as omori; dar oamenii sunt obisnuiti cu astfel de mironosite care-si plang de mila pe toate drumurile, se drogheaza cu drame mai ieftine ca narcoticele si au pretentii dupa. De ce mai cred ca ne vom reintalni?!
Dau in dementa. Am avut etalonul perfect al iluziilor mele, langa mine, la dreapta mea, la stanga mea, in fata.. Si totul doar pentru a-mi hrani acum nevoia de a rula alt film, de a scoate alta rola, de a intra intr-o alta mocirla. Am prea multe pacate ca sa ma opresc acum.
Disper. Sper sa fii fericit unde esti acum, langa cine esti..

Rulam iar filmul: depresie?

www

Drama. Mai stii altceva inafara de drama?
Stii foarte bine ca tot ceea ce ai reusit sa traiesti intr-o saptamana, departe de casa, adopastita de mireasma muntilor si al fumului de tigara strans involuntar intr-un balcon, nu vei mai trai. A fost una dintre cele mai generoase sanse ale tale.
Stii foarte bine ca n-o sa-l mai vezi pe Dairis niciodata, doar o sa te uiti inapoi, incercand sa pui trecutul cap la cap, si sa-l reasamblezi. Dar el nu mai e.. A plecat acolo-n lumea sa de sus, si te-a lasat sa-l visezi.
Si-ti promit, cu lacrimi in ochi, a nu-stiu-cata oara, c-o sa te revad. O sa te caut, si-n capatul celalalt al lumii, o sa-ti caut prezenta fizica. Caci spiritual, imi vei fii de-a pururea alaturi.
Am ajuns in momentul in care imi sunt indiferenti cei 2000 de kilometrii care ne despart, si-am sa sparg peretii dementii, si-am sa-mi pisez toata nostalgia, sa-mi tina de foame!
Nu, nu-mi pot permite sa fie sfarsitul..

Hai sa ne jucam impreuna mereu.

Nu stiu, nu inteleg… Mi-e inadmisibil. Stau pur si simplu si ma gandesc de ce nu vorbesc cu tine chiar acum, de ce nu-mi alini existenta cu propria-ti fiinta, de ce nu vii odata? Au fost prea multe incercari, prea multe zile cand vorbeam zi de zi, dar totusi.. m-ancalzeste ideea impacarii. E singura care-mi mai vindeca ranile. Si-am stiut de la inceput, de cand auzeam sopate incolo si-ncoace, stiam!..
Doamne, sunt o copila indragostita de alt copil! Niciodata nu m-am vazut intr-o astfel de postura; sa fiu hotarata sa intru in viata unui pusti si sa-l schimb, sa-mi indeplinesc o dorinta la care tot ravnesc. Ma doare. Ma doare ca stau si astept sa-mi spui ceval; dar stii sa indulcesti cafea amara pe care mi-ai turnat-o pe esofag cateva luni, dar nu-i suficient. Am sternul zdrobit inca si nu stiu daca esti capabil sa mi-l reasamblezi..
Mi-e chiar frica sa intru in depresie din cauza ta. Din cauza singurei persoane cu care sunt obligata sa dau ochii zi de zi ceva ani, si pe care mi-e inevitabil sa n-o iert necontenit..
Exista persoane care ma distrug pur si simplu. Imi induc alta mentalitate, imi fura gandurile si banii, si tigarile, si noptile, si cafeaua, si viata.. S-au mai potolit valurile trecutului, dar ce ma fac cu prezentul? E un tepus prea ascultit ca sa-l mai pilesc, si ma inteapa fix in miocard. Simt ca-mi explodeaza dendritele si ma delectez cu o dementa dulce-amaruie.
Sa merg in fata nu mai pot. Ma trag in spate iluziile si faptul lucid ca inca plang in noapte de dor.

Revino-ti!

Si spun cu mana pe inima, caci daca nu mi s-ar fi intamplat, n-as fi crezut, ca epistolele au dreptate in mare parte. Acum ceva timp, ma intorceam acasa, si ridic privirea, izbindu-ma el. Era scos din tablourile mintii mele, era… de necrezut. Nu am idee care-i este numele, nici macar inca o data  sa-l vad n-am apucat.. e coplesitor, ma jur.
Am incercat sa elimin din traiul meu stingher, barfele fara rost, picanteriile care-mi induceau depresii. Mhm, poate am alunecat in brate nepotrivite, am plans, am intrat in panica, inca am cicatrici si vanatai, am crezut din nou in persoane pe care am zis de zeci de sute de mii de ori, ca am sa le las sa plece..
O sa ma ierti? Iti promit c-o sa revin la statul meu revolutionar de scorpie, si-o sa fac vietile calvare, si-o sa ma duc iar acolo.. acolo unde e frig
E bezna, si sunt soapte sapate adanc in maduva, copci prinse adanc in meningele neanutului. E prea mult uneori..
Realizez pe zi ce trece, ca nu pot trai fara cafeaua semi-amara si fara tine.

Convulsii.

Acum, este unul dintre putinele momente, cand chiar te vreau inapoi.
Nu stii cum e sa traiesti de cateva zile toate momentele cand stiam c-am sa te pierd, si plangeam apoi cu speranta c-ai sa te intorci, si te intorceai.. insa a trebuit sa existe si o data finala! A trebuit sa ma descomspiri, sa-mi lasi parfumul sa fie imprastiat in lume, m-ai dat afara din singurul univers in care stiam ca gresesc si cu toate astea eram fericita in greselile mele! Mi-ai macinat fiinta, fiecare cartilaj este dezasamblat si urla dupa tine.
Te-ai mai gandit vreodata ca te-ai mai putea intoarce? Dupa zeci de certe, dupa zeci de „pa” aruncati in nas, si dupa toate minciunile pe care eu le-am iertat? Eu am gresit doar ca am decazut si am ajuns in bratele tale, dar tu in fata mea greseai in fiecare clipa! Si te iertam, si plangeam, si ma zvarcoleam in streangul amintirilor, si ma sunai, si ne minteam amandoi ca avem sentimente, ca avem atata in comun.. Dar defapt eram chiar aceiasi fiinta. Eram doi prefacuti patetici, azi m-antalneam cu tine si dupa cu alti 3, si ne copleseam unul pe altul in nopti pierdute impreuna, si adormeai cu vocea mea in encefal, spunandu-ti ca nu pot fi reala.
Stii, ai pierdut femeia perfecta pentru tine. Cred ca toata viata o sa traiesc cu impresia ca am fost perfecta pentru tine, ca ne potriveam mai mult decat oricine pe lumea aast, desi stiu ca nu-i adevarat. Pentru ca dac-ar fi, as fi langa tine acum. Ai fost genul de persoana care mi-ai macarcat atat de mult existenta, incat zambesc doar cand ma gandesc la numele tau. Cand merg pe strada, parca te vad in fiecare persoana, si intorc capul de 2 ori, ma uit lung in urma si realizez ca niciodata nu vei mai fi acolo, nu vei mai fi aici! Toate-s aberatii, tot ce am crezut eu vreodata ca poate inseamna un om pentru mine! Esti un preistoric, esti cazut de mult in mocirla destinului.
Si acum tu esti cu ea de gat, iar eu aici, tremurand, plangand si gandindu-ma cat de naiva sunt.